13 C
Paşcani
marți, aprilie 30, 2024

VIDEO Festivalul de Literatură și Traducere, în școlile din Pașcani. Întâlniri cu scriitori la „Miron Costin” și „Sadoveanu”

Doi scriitori renumiți au fost joi, 19 octombrie 2023, printre elevii din două școli din municipiul Pașcani, în cadrul Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT. Este vorba despre Marius Chivu și Alex Tocilescu. Prima întâlnire a avut loc la Liceul Teoretic Miron Costin. Evenimentul a fost moderat de profesorii Simona Baciu și Ionuț Hărățu.

De la ora 13:00, a venit rândul liceenilor de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din Pașcani de a-i cunoaște îndeaproape pe cei doi scriitori. De această dată, întâlnirea a fost organizată de profesorii Mărioara Preutu și Anișoara Sprânceană.

Astfel de întâlniri vor avea loc și în școlile din Târgu Frumos și Hârlău. În primul oraș menționat, mai exact la Liceul Teoretic Ion Neculce, scriitorii de printre liceeni vor fi Remus Boldea și Iulian Tănase, iar la Colegiul Național Ștefan cel Mare din Hârlău, este așteptat Cristian Fulaș.

Toate întâlnirile sunt organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași.

De precizat este faptul că Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT este un proiect ce reunește în România sute de profesioniști din domeniul cultural: scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri şi jurnalişti.

Timp de 5 zile, în cadrul FILIT au loc zeci de evenimente, într-o gamă largă de manifestări: întâlniri literare cu vedete ale scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei și muzicii, ateliere și mese rotunde profesionale, concerte, lecturi și evenimente.

Alte articole