8 C
Paşcani
vineri, mai 17, 2024

Viceprimarul Rățoi propune transformarea centralelor termice în locuri de agrement. Ce părere aveți?

Subiectul folosirii centralelor termice dezafectate din cartierele municipiului Pascani revine in dezbaterea publica. Viceprimarul, Cristian Rățoi, propune ca acestea să fie amenajate de către Primărie pentru a fi transformate în zone de petrecere a timpului liber pentru locuitorii din cartiere.

Mai exact, acolo ar urma să fie amenajate terenuri de sport si locuri de joacă, dar mai întâi, clădirile trebuie eliberate de echipamentele tehnice cu ajutorul cărora au fost încălzite blocurile.

Rățoi spune că centralele care nu mai funcționează ar trebuie date altor primării care mai au în funcțiune sisteme centralizate de încălzire.

Precizările au fost făcute în cadrul conferinței săptămânale de presă la PRO România. Deocamdată nu se știe dacă propunerea va fi bugetată și mai ales când, dar viceprimarul a insistat că trebuie găsită o folosință a acestor clădiri, pentru că se degradează.

Menționăm că Pașcaniul a renunțat la sistemul centralizat de încălzire în aprilie 2019, după ce regia locală de termoficare a intrat în faliment.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70