11.3 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Valul acesta de zăpadă este mană cerească pentru culturile agricole. Opiniile specialiştilor agronomi

Zăpada pe care o bombănim cei mai mulţi dintre noi în aceste zile, în timp ce privim îngrijoraţi prin geamurile caselor sau taxiurilor pomii înfloriţi acoperiţi cu nămeţi, ar putea fi, de fapt, salvatoarea agriculturii din zona de nord-est a ţării. Este părerea specialiştilor de la Universitatea Ştiinţelor Vieţii din Iaşi, care spun că mai degrabă un îngheţ ar putea să ne îngrijoreze, şi nu stratul gros de zăpada sau precipitaţiile abundente.

 

Ba chiar “pentru culturile de câmp, din zona noastră, zăpada asta va însemna completarea rezervei de apă din sol şi vom începe primăvara cu aceasta rezerva la nivel optim. Hărţile ANM de săptămâna trecută arătau pentru regiunea Moldovei cantităţi de precipitaţii sub valorile optime. Pentru zona noastră, zăpada asta înseamnă între 45 – 55 litri de apă/mp şi constituie un aport important. Pentru grâul de toamnă zăpada căzută nu reprezintă o problemă, iar pentru culturile care urmează să fie semănate va reprezenta un aport sporit de umiditate şi anunţă, deci, un început de primăvară bun”, crede prof.univ.dr. Gerard Jităreanu, rectorul Universităţii de Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi.

Un început de primăvară bun e tot ce aşteptau agricultorii din întreaga ţară. La finalul anului trecut, ministrul Agriculturii, Petre Daea, declara pentru Agerpres, la începutul lunii decembrie, că anul agricol 2021/2022 a fost unul dificil, care i-a pus la grea încercare pe fermierii români, în condiţiile în care „seceta pedologică a pus stăpânire pe întreaga ţară”. El a anunţat atunci că “România va consemna cea mai mică producţie de porumb din 2007 şi până în prezent, seceta pedologică diminuând recolta cu aproximativ 40%-50% faţă de anii trecuţi”, se arata într-o analiză privind starea agriculturii în anul 2021-2022, pe www.Economedia.ro în care se preciza şi că “suprafaţa afectată de secetă se apropie de 1,3 milioane hectare, fiind consemnată în 37 de judeţe şi municipiul Bucureşti, atât la culturile însămânţate în toamnă cât şi la cele de primăvară”.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole