20.8 C
Paşcani
luni, mai 20, 2024

Un pășcănean a fost amendat de poliția locală pentru că cei doi câini ai săi lătrau prea tare

Un pășcănean a fost amendat de poliția locală pentru că cei doi câini ai săi lătrau prea tare. În fața judecătorilor, a încercat să explice că patrupedele sale nu latră mai tare decât câinii altor vecini și că, la urma urmei, orice câine latră.

Dorin A. a fost amendat cu 300 de lei în baza unei hotărâri a Consiliului Local Pașcani din 2002. Amenda a fost motivată pe de o parte de zgomotul produs de animale, iar pe de altă parte, de distanța dintre adăpostul acestuia și casa vecinului care chemase poliția. CL Pașcani a stabilit că această distanță trebuie să fie de minim 10 metri. În plângerea adresată Judecătoriei Pașcani, Dorin A. a menționat că într-adevăr, câinii săi latră, dar nu constant și nici fără motiv, ci, ca orice câine de pază, latră atunci când se apropie străini de curtea sa. În fond, a arătat pășcăneanul, aproape toți locuitorii zonei au câini în curte, inclusiv vecinul său.  Magistrații Judecătoriei locale au apreciat însă că amenda fusese aplicată corect. Procesul-verbal întocmit de polițiști nu avea niciun viciu de formă, iar distanța dintre adăpostul câinilor și casa vecinului era prea mică.

Cu totul altfel au apreciat situația magistrații Tribunalului, care au judecat apelul declarat de Dorin A. Citind textul hotărârii CL invocate în procesul-verbal de amendă, ei au constatat că distanța de 10 metri era impusă în cazul curților de folosință comună. Or, în acest caz era vorba de locuințe separate. Apoi, Dorin A. fusese sancționat și pentru disconfortul provocat vecinului său de lătratul câinilor. Or, textul hotărârii CL nu face nicio referire la acest aspect. Dorin A. fusese sancționat pentru o faptă inexistentă. Procesul-verbal de amendă a fost desființat în întregime, sentința fiind definitivă.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70