8.8 C
Paşcani
vineri, mai 17, 2024

Un nou laborator de analize medicale în Pașcani. Karsus Medical a deschis al doilea punct de lucru, în zona Vale (P)

Clinica Interdentis din municipiul Pașcani a deschis de curând un nou punct de lucru al laboratului de analize Karsus Medical. Locația este pe strada Mihai Eminescu, din zona Vale a municipiului Pașcani, peste drum de magazinul de reparații telefoane.

 Cu această ocazie, clinica își dorește să fie mai aproape de toți locuitorii din oraș, atât cei din Vale cât și cei din Deal, dar și de cetățenii din comunele din împrejurimi.

În cele două puncte de lucru ale laboratorului se pot face analize gratuite cu bilet de trimitere, dar și contracost. Clienții pot opta și pentru pachete premium, standard și de bază, atât pentru copii cât și pentru adulți. Pacienții sunt întâmpinați de un personal empatic, într-un mediu prietenos și sigur, cu cele mai noi tehnologii pentru a asigura rezultate de încredere, în cel mai scurt timp posibil.

Programul de recoltare este de luni – vineri între 07:00 – 11:30, iar cel pentru rezultate în același zile, între orele 12:00 – 15:00.

Relații la numerele de telefon 𝟬𝟮𝟯𝟮.𝟳𝟲𝟭.𝟳𝟯𝟯 și 𝟬𝟳𝟮𝟬.𝟱𝟯𝟮.𝟱𝟰𝟬 sau  la sediul punctelor de lucru din strada Mihai Eminescu – Vale și cel de lângă clinica Interdentis, strada Mihail Kogălniceanu – Deal, Pașcani.

Pentru a fi la zi cu toate noutățile și ofertele, puteți vizita și pagina de Facebook – Clinica Interdentis Pașcani.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70