10.4 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

Un bărbat a căzut de la etajul patru al Spitalului Municipal Pașcani. Familia are semne de întrebare în urma incidentului

Un bărbat în vârstă de 74 de ani a căzut de la etajul patru al Spitalului Municipal din Pașcani. Nefericitul evenimentul a avut loc joi, 17 august, de dimineață. Pacientul a ajuns în unitatea medicală în urma unui accident vascular celebral și era internat într-o rezervă din secția de neurologie.

Potrivit celor spuse de reprezentanții spitalului, bărbatul era legat de mâini și de picioare, cu acordul familiei. La un moment dat ar fi reușit să se dezlege, ar fi forțat ușa de la balcon și a căzut în gol de la etajul patru.

Pacientul a căzut peste un copac dintr-o curte alăturată spitalului. În urma impactului, și-a fracturat mai multe coaste și i-a fost perforat un plămân. Cadrele medicale i-au acordat primul ajutor, iar mai apoi, a fost transferat la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași.

Familia pacientului are semne de întrebare privind acest incident. Nepoata bărbatului susține că medicii i-ar fi spus că bunicul ei ar fi vrut să se sinucidă, dar ea exclude această variantă.

În prezent, potrivit rudelor, bătrânul este internat în stare gravă la Clinica de Chirurgie Toracică Iași.

În urma incidentului, sunt trei anchete deschise, una internă la spital, una de către Direcția de Sănătate Publică Iași și una de către poliție.

Rămâne de văzut care vor fi concluziile în urma acestui incident, dacă a fost vorba despre o neglijență în serviciu sau o tentativă de sinucidere.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70