21.3 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

Trei spitale din judeţ vor primi donaţii pentru scăderea mortalităţii infantile. Cine este donatorul?

Trei spitale din Iaşi vor fi dotate de organizaţia Salvaţi Copiii cu echipamente care să contribuie la scăderea mortalităţii infantile. Mai exact, dotările vor ajunge la Maternitatea Elena Doamna, Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani şi Spitalul Orăşenesc din Hârlău, fiind vorba despre ventilatoare neonatale de generaţie nouă, mese de reanimare la incubatoare şi alte echipamente medicale performante. Investiţia este una la nivel naţional, urmând să fie echipate 45 de secţii de neonatologie de gradul I şi II din 28 de judeţe ale ţării, iar în total dotările vor ajunge la un milion de euro.

Lipsa aparaturii medicale de ultimă generaţie, numărul mare al sarcinilor neurmărite medical şi distanţele mari până la primul spital dotat, în zonele defavorizate, contribuie la creşterea mortalităţii infantile, capitol unde România deţine primul loc din Uniunea Europeană. Potrivit datelor centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2020, România are cea mai mare rată a mortalităţii infantile din UE (5,6 la mia de copii născuţi vii)”, au precizat reprezentanţii Salvaţi Copiii.

Astfel, prin intermediul programului „Împreună din prima zi”, care este finanţat de Fundaţia OMV Petrom, medicii vor avea la dispoziţie aparatură şi echipamente medicale performante, vitale pentru salvarea şi îngrijirea nou-născuţilor prematuri sau cu patologii complexe. Anul trecut, în România, 1.008 copii cu vârsta sub un an au murit, reprezentanţii Salvaţi Copiii spunând că multe dintre aceste decese putând fi prevenite prin acces la servicii medicale în timpul sarcinii şi prin dotarea maternităţilor şi secţiilor de neonatologie cu aparatură medicală performantă.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70