22.3 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Trei morți suspecte descoperite în aceeași zi în comuna Tătăruși. Polițiștii anchetează cazurile

Trei persoane, doi soți și un bărbat din două sate diferite din comuna Tătăruși, au fost găsite fără suflare în aceeași zi, luni dimineață, 8 mai. Una dintre cele două situații tragice s-a petrecut în satul Udă, unde o femeie și un bărbat, parteneri de viață, cu vârste de 59 și 61 ani, au fost gășiți în casă fără viață.

Cei doi nu ar mai fi fost văzuți de vecini de câteva zile bune, iar descoperirea ar fi fost făcută, potrivit localnicilor, de către tatăl femeii care a alertat poliția.

Vecinii sunt șocați de întâmplare și cred că cei doi soți ar fi băut, din greșeală, o substanță otrăvitoare.

La fața locului au fost polițiștii criminaliști care au luat probe din casă, iar trupurile neînsuflețite au fost transportate la Institutul de Medicină Legală Iași pentru necropsie. În urma acestei proceduri se va stabili cu exactitate cauza morții.

În cea de-a doua situație de moarte suspectă este vorba despre un bărbat de 42 de ani din satul Tătăruși. Bărbatul a fost găsit fără viață în casă, cu leziuni în jurul gâtului. Și în acest caz, anchetatorii au ridicat probe din casă și a fost dispusă efectuarea necropsiei.

Cele două cazuri sunt morți suspecte pentru autorități și au fost deschise dosare penale de cercetare. Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care au avut loc tragediile din comună.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70