13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Trei locuințe cuprinse de flăcări de Revelion și de Sfântul Vasile

În data de 31.12.2020, ora 19:18, Secția de Pompieri Pașcani în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a Comunei Mogoșești-Siret au intervenit în satul Muncelul de Sus, comuna Mogoșești-Siret, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 140 metri pătrați, aproximativ 2 tone de materiale textile, elemente de mobilier aflate în interiorul locuinței, electrocasnice și documente personale ale proprietarilor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă.

În data de 31.12.2020, ora 22:08, Secția de Pompieri Târgu Frumos a intervenit în orașul Târgu Frumos, Aleea Bogdan Vodă, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la un punct de colectare deșeuri. Au ars aproximativ 3000 kilograme de deșeuri și 4 containere din material plastic. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

În data de 01.01.2021, ora 20:10, echipaje din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos, în cooperare cu un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Petrodava” al județului Neamț, au intervenit în satul Răchiteni, comuna Răchiteni, județul Iași, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință individuală. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață aproximativă de 60 metri pătrați. Au ars mai multe piese de mobilier, tâmplăria din lemn a două uși din lemn, trei ferestre din aluminiu și PVC, produse electronice și diverse materiale textile aflate în încăperile afectate. Au fost asistate medical de către un echipaj SMURD patru persoane care locuiau în locuință, cu atacuri de panică, două dintre acestea (mamă și fiică) au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului de Boli Cronice ”Sfântul Ioan” Târgu Frumos. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost de la echipamentele electrice improvizate cu contacte electrice imperfecte.

 

ISU IASI

Alte articole