12.4 C
Paşcani
vineri, mai 17, 2024

Tradiţii de Sfântul Dumitru. Dacă astăzi va fi cald, toamna va dura mai mult

Creştinii ortodocşi ieşeni îi prăznuiesc astăzi şi mâine pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi pe Cuviosul Dimitrie cel Nou Basarab. Sfântul Dumitru este considerat a fi apărătorul oştirilor. 

Totodată, pe 26 octombrie, în obiceiul popular se marchează apariţia primelor semne ale iernii – momentele în care frunzele cad din copaci, plantele se usucă şi gerul începe să se simtă.

Există şi unele tradiţii care spun că dacă astăzi vremea va fi una friguroasă, cu vânt şi ger, va fi o iarnă bună, mănoasă pentru plante, cu suficientă zăpadă încât să se protejeze răsadurile, în timp ce dacă vremea va fi caldă, mai sunt încă luni bune de toamnă.

În unele sate din ţară, în noaptea dinaintea sărbătoririi Sfântului Dumitru, oamenii pornesc focuri joase peste care vin copiii şi sar, tradiţiile spunând că astfel vor rămâne sănătoşi şi că fiarele nu se vor abate asupra gospodăriilor acestora timp de un an de zile.

Femeile, în această zi, au interzis la pieptănat, iar în Bucovina se spune că tot usturoiul trebuie semănat înainte de această dată, altfel, anul viitor va fi unul păgubos. Tot acum se tunde şi coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumos.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70