9.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Tot mai multe accidente au loc pentru că șoferii nu semnalizează în trafic: ”Avem senzația că putem face orice”

Mulți șoferi români nu semnalizează în trafic atunci când trebuie și asta duce la accidente.

Aproape jumătate dintre cei intervievați cu ocazia unui sondaj au recunoscut-o, iar noi am dovedit-o luni. Amenzile sunt prea mici la acest capitol, cred polițiștii. Doar anul trecut au fost peste 30 de răniți în accidente cauzate pentru că șoferii nu au semnalizat când trebuia.

Iată cum se desfășoară traficul pe una din cele mai aglomerate artere din centrul Bucureștiului. În doar 10 minute numărăm peste 20 de șoferi care nu semnalizează atunci când schimbă trecerea de pe o bandă pe alta, iar într-o intersecție cu semafor intermitent la dreapta, aceeași situație: alți 20 de șoferi care nu le semnalizează celor din spate că urmează să vireze.

Potrivit unui studiu realizat recent, deși aproape toți șoferii spun că semnalizarea e importantă, patru din 10 recunosc că nu o folosesc la toate manevrele pe care le fac în trafic.

Reporter: ”V-ați simțit vreodată în pericol din cauza celor care nu semnalizează?”

Șofer: ”Zilnic!”

Reporter: ”Dumneavoastră vi s-a întâmplat să nu semnalizați?”

Șofer: ”Nu, niciodată.”

Gelu Duminică, sociolog: “România e o țară diversă. Avem oameni care respectă regulile, ei înșiși oferind exemplul, și oameni care cer respectarea regulilor, ei fiind apoi primii care le încalcă. Și în trafic vedem asta, pentru că în țara lui “Merge și așa” și “Tu știi cine sunt eu?” unii dintre noi avem senzația că putem face orice fără să pățim ceva. Nu vrem corupție, dar corupem, nu vrem mizerie, dar aruncăm gunoiul pe stradă și așa mai departe.”

Potrivit legii, șoferii sunt obligați să semnalizeze de fiecare dată când schimbă direcția de mers, ies sau intră într-un rând de mașini staționate, trec de pe o bandă de mers pe alta, când virează la stânga sau la dreapta, când întorc sau merg cu spatele.

Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București: “E foarte important ca semnalizarea să se execute pe întreaga durată a executării manevrei. Legea spune clar că trebuie să semnalizăm cu luminile indicatoare de direcție cu cel puțin 50 de metri înainte în localități și cu 100 în afara localităților.”

Dacă nu semnalizaează, șoferii riscă o amendă în valoare de cel mult 435 de lei, iar dacă produc accidente cu pagube materiale amenda crește la 725 de lei. De cele mai multe ori, amenda o plătește cel care lovește din spate, însă sunt și cazuri când culpa e comună.

Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București: ”E în funcție de zona unde a fost lovit autovehiculul. Dacă din cercetări reiese că nu a fost lovit în plin din spate, înseamnă că a fost o regulă încălcată și de cel care nu a semnalizat schimbarea direcției.”

În astfel de situații, mașinile sunt fotografiate de polițiști și se analizează dinamica accidentului. Pot fi de ajutor inclusiv filmări de pe camere de bord.

sursa stirile Pro TV 

Alte articole