14.1 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Tichetele educaționale de 500 de lei vor fi gata de livrare, după Crăciun

După mai multe solicitări ale Edupedu.ro adresate instituțiilor statului care au în atribuții diverse operațiuni legate de tichetele educaționale pentru elevii din familii dezavantajate, Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis într-un răspuns că lista beneficiarilor finali a fost transmisă Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru emiterea cardurilor. Potrivit procedurii prevăzute de OUG 83/2023, cardurile vor fi trimise la școli, școli care acum sunt în vacanță de iarnă. Acestea ar trebui să dea tichetele mai departe părinților.

Este vorba despre 486.317 de cereri care au fost validate, potrivit STS, și ai căror autori vor primi cardurile cu câte 500 de lei, bani care pot fi folosiți pentur cumpărarea de rechizite și servicii sau obiecte educaționale. Numărul de cereri procesate până acum este mult mai mare față de cele 410 mii cât estimau autoritățile în luna octombrie.

Lista a fost livrată MIPE vineri, se arată în răspunsul STS, după ce situația era blocată de mai bine de o lună, după cum Edupedu.ro a arătat într-o serie de articole despre aceasta.

În plus, STS anunță că mai are de verificat și validat încă 63.371 de solicitări. Dacă și acestea vor fi rezolvate, ar însemna că vor fi, pe datele actuale, 549.688 de beneficiari de tichete sociale. Costul acestora pentru buget ar fi de 274,8 milioane de lei.

Continuarea pe edupedu.ro

 

Alte articole