14.1 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Terenul din fața Gării va fi expropriat pentru modernizarea zonei cu fonduri europene

Dispută dintre administrația locală din Pașcani și CFR a ajuns la un alt nivel în legătură cu terenul din zona Gării. Primarul municipiului, Marius Pintilie, a spus în cadrul unei conferințe de presă că municipalitatea ar urma să fie expropriată și să piardă câteva mii de metri pătrați la solicitarea Gării Pașcani.

Este vorba despre terenul din fața gării, parcarea dinspre Poliția TF, chiar și terenul de sub oficiul poștal din apropiere. Edilul a spus că a primit deja documentele în acest sens doar că a refuzat să le semneze. Pintilie susține că va cere lămuriri și găsirea unei alte soluții așa încât terenul să rămână la Primărie.

De cealaltă parte, șeful Gării Pașcani, inginerul Radu Movileanu a precizat pentru BIT TV că în zona respectivă ar urma să fie amenajată o eurogară. Vor fi reabilitate atât rețelele feroviare, peronul și clădirea gării, iar pe terenul până în strada Gării vor fi amenajate parcări, o pasarelă de traversare peste calea ferată și un loc unde urmează să fie amplasată locomotiva monument istoric. De asemenea, va fi păstrată stația de autobuz ce va fi modernizată și va fi amenajată și o pistă de biciclete. Toate sunt cuprinse într-un proiect care urmează să fie realizat cu fonduri prin PNRR.

Contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat pe 5 martie iar în a doua jumătate a anului ar urma să înceapă lucrările. Șeful gării spune că Primăria ar trebui să fie mulțumită pentru că urmează să fie făcute investiții de modernizare a zonei și că exproprierea va avea loc chiar dacă primăria se opune.

Menționăm că odată cu această investiție ar urma să fie evacuate chioșcurile din fața gării. În momentul de față, terenul este ocupat fără contract cu acceptul Primăriei Pașcani.

Alte articole