11.1 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Tentativă la omor vs. vătămare corporală. Cazul fiului proprietarului Agrocom Strunga

Procesul fiului fostului patron al Agrocom Strunga poate începe. Parchetul de pe lângă Tribunal a trimis ieri în instanţă dosarul care-l vizează pe Silviu Stegariu, magistraţii Judecătoriei Paşcani urmând să stabilească primul termen al procesului.

Tânărul este bănuit că ar fi înjunghiat în picior un tractorist care efectua lucrări pe un teren administrat în comuna Heleşteni, pe fondul unor discuţii aprinse cu acesta referitoare la calitatea lucrărilor executate. Lama cuţitului i-a secţionat victimei artera femurală, punându-i în pericol viaţa. Bărbatul a fost operat la Spitalul „Sf. Spiridon”, medicii reuşind să-l salveze. Incidentul a avut loc pe 25 noiembrie.

În cazul lui Stegariu, procurorii au luat în calcul două posibile încadrări juridice: tentativa la omor şi vătămarea corporală. În primul caz, se presupune că autorul faptei deşi nu urmăreşte, acceptă posibilitatea ca loviturile aplicate asupra victimei să aibă consecinţe grave asupra acesteia. Vătămarea corporală presupune lovituri care pun în pericol viaţa victimei, fără ca autorul să fi urmărit sau acceptat această posibilitate. Dacă lama cuţitului nu ar fi secţionat artera femurală a victimei, viaţa acesteia nu ar fi fost pusă în primejdie. Pentru vătămare corporală, Stegariu riscă pedeapsa cu închisoarea pe durata unui termen cuprins între 2 şi 7 ani, în timp ce tentativa la omor se pedepseşte cu detenţia timp de 5-10 ani.

sursa zdi

Alte articole