13 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

Tânăr reținut după ce a condus băut, fără permis și cu mașina neînmatriculată, prin Ruginoasa

Un tânăr în vârstă de 22 de ani din comuna Al. I. Cuza a fost reținut după ce a condus băut, fără permis și cu mașina neînmatriculată, prin Ruginoasa. 

La data de 01 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au reținut un tânăr, de 22 de ani, din comuna AL. I. Cuza, bănuit de comiterea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ,,punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat” şi „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu numere false”.

Din cercetări a rezultat că, la data de 31.01.2024, polițiștii au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe raza localității Ruginoasa.

În urma verificărilor efectuate a rezultat că numerele de înmatriculare alocate autoturismului în cauză aparțin altui autoturism, iar mașina nu figurează ca fiind înmatriculată. Totodată, s-a constatat că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat alcoolscopic, rezultând o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice.

La data de 01.02.2024, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.

La data de 02 februarie a.c., tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale” se arată într-un mesaj transmis de IPJ Iași.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70