12.4 C
Paşcani
sâmbătă, mai 18, 2024

Tânăr din Miroslovești, arestat la domiciliu pentru că a refuzat prelevarea de mostre biologice

Arestat la domiciliu pentru 30 de zile pentru că a refuzat prelevarea de mostre biologice

La data de 06.02.2024, în jurul orei 22:55, polițiștii  Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au oprit în trafic un autoturism care circula sinuos  și cu viteză redusă pe DE 583, în direcția Podu Iloaiei – Iaşi.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că la volanul mașinii se afla un bărbat, de 28 de ani, din com. Mirosloveşti, jud. Iași. Deoarece conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, era incoerent în gesturi şi vorbire, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă acesta a refuzat atât testarea alcoolscopică, cât deplasarea la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.

În baza probatoriului administrat, la data de 09.02.2024, polițiștii au dispus măsura reţinerii șoferului, pe o perioada de 24 ore, acesta fiind introdus în arestul I.P.J. Iaşi.

Sâmbătă, 10.02.2024, cel în cauză a fost prezentat Judecătoriei Iaşi cu propuneri legale, instanța de judecată  dispunând măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70