Creştinii ortodocşi ieşeni au intrat, de luni, în Săptâmâna Albă sau a Brânzei, fiind săptămâna premergătoare începutului Postul Paştelui. Postul Mare este cel mai lung şi mai important dintre toate posturile de peste an, fiind totodată şi cel mai aspru.
Postul Paştelui face referire la postul de 40 de zile şi 40 de nopţi pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a ţinut înainte de a începe Propovăduirea Evangheliei, acest post începând în acest an pe 7 martie. Potrivit tradiţiei creştine însă, ca o pregătire pentru postul aspru de 40 de zile, acesta este anticipat de o săptămână de post mai uşoară, în care este permisă consumarea de ouă sau produse lactate. Fiind permisă consumarea acestora, săptămâna poartă şi numele de Săptămâna Albă sau a Brânzei.
Duminică a fost ultima zi în care credincioşii au putut consuma carne, fiind lăsatul secului de carne, iar în această săptămână pot fi consumate doar produse lactate. În perioada următoare au loc şi o serie de tradiţii şi obiceiuri sau există o serie de superstiţii legate de aceste zile. Astfel, potrivit credinţei creştine, în cele 40 de zile de post trupul se purifică odată cu sufletul, atât prin postul alimentar, dar şi cel spiritual, alimentat de rugăciune, fapte bune şi gânduri curate, dar mai ales prin abţinerea de la patimi şi obiceiuri proaste. În această perioadă sunt interzise şi nunţile sau petrecerile de orice fel, toate până în ziua de Paşte. În Săptămâna Patimilor, creştinii intră într-un regim chiar mai aspru de postire şi rugăciune.
Săptămâna aceasta, în zilele de miercuri şi vineri se poate mânca şi peşte, fiind dezlegare la peşte. Potrivit tradiţiei, în noaptea sâmbetei plăcintelor, spre duminica Lăsatului sec de brânză, se fac focuri pe dealuri, prin curţi şi grădini, curăţându-se şi arzându-se uscăturile. Apoi oamenii se odihnesc pentru a petrece şi duminica de lăsatul secului de brânză. În ultimele zile ale săptămânii albe se obişnuia ca oalele să fie spălate complet pentru a putea începe postul de luni cu preparate de post.
Chiar dacă toate aceste practici sunt prezentate de canoanele Bisericii, în practică preoţii duhovnici sunt cei care pot vorbi cu fiecare creştin în parte şi oferi sfaturi în cazul în care postul este prea aspru. Practic, Biserica îi sfătuieşte pe creştini să ţină post după puterile lor, în cazul copiilor sau bolnavilor existând chiar posibilitatea să se ia Sfânta Împărtăşanie doar cu câteva zile de post sau, în cazuri excepţionale, şi fără a ţine post alimentar.
