13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Start BACALAUREAT 2022. Luni încep probele de evaluare a competenţelor. Există monitorizate audio-video

Examenul național de bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, începe luni, cu probele de evaluare a competențelor, programate până în 16 iunie. La examen s-au înscris 126.454 de absolvenți de liceu, potrivit Ministerului Educației, care a anunțat oficial, duminică, și calendarul integral al examenului

Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 126.454 de absolvenți de liceu – 111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare – s-au înscris pentru a susține probele (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare) la examenul de bacalaureat 2022.

În cazul în care nu există cadre didactice de specialitate în unitatea respectivă de învăţământ, care pot fi desemnate în comisia de bacalaureat de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sau acestea se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli, conform Ministerului Educației.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcție de grilele naționale sau europene, potrivit hotnews.ro.

De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Ministerul Educației precizează, într-un comunicat de presă, că în situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba. Probele sunt monitorizate audio-video.

Calendarul probelor scrise la BAC 2022

  • Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română.
  • Proba obligatorie a profilului este programată marți, 21 iunie.
  • Miercuri, 22 iunie, are loc proba la alegere a profilului şi specializării.
  • Proba la Limba si literatura maternă se va desfășura joi, 23 iunie.
  • Când vor fi afișate rezultatele la Bacalaureat 2022
  • Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00).
  • Contestațiile pot fi depuse în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi.

Afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 1 iulie

Examenul național de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise și au fost notați cel puțin cu 5 la fiecare dintre acestea, obținând cel puţin media 6 la probele scrise.

SURSA: GANDUL.RO

Alte articole