16.6 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Spitalele CFR nu se desfiinteaza dar vor fi transferate catre autoritatile locale

Sindicaliștii de la Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR și reprezentații Biroului Operativ al Federației Sanitas au avut un dialog cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Sindicalistii au atras atenția factorilor de decizie că nu vor permite destructurarea rețelei de spitale CFR, ce asigură îngrijire medicală de aproximativ 150 de ani și nu va accepta pierderea niciunui loc de muncă din sistem. Acestia au iesit ieri in strada sa protesteze.

„Aşa cum ştiţi, în coordonarea Ministerului Transporturilor se află 15 spitale. Au rămas în coordonarea Ministerului Transporturilor dinainte de ’89. (…) N-a spus nimeni că desfiinţează spitale, aşa cum am văzut unele ştiri. Nimeni nu a spus acest lucru, ci că vor fi transferate, după caz, la autorităţi locale. Că e vorba de Consiliul Judeţean, că e vorba de o primărie municipiu reşedinţă, că e vorba de o asociere între cele două, că e vorba de universităţi sau că e vorba, cum e la Bucureşti, de alt minister, Ministerul Apărării, astea sunt soluţiile. Nu desfiinţează nimeni nimic. (…) În momentul când transferi, e cu preluare de atribuţii, adică cei care vor lua aceste spitale – şi să ştiţi că s-a făcut acest proces e foarte înaintat – vor prelua şi acele lucruri care ţin de specificul acelor spitale”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Sursa Tele M

Alte articole