13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

ŞOCANT: Minoră lăsată cheală de propriul unchi, cu foarfecele pentru oi!

O fetiţă de numai 14 ani a trecut prin clipe de groază din cauza fratelui tatălui ei * aceasta le-a povestit poliţiştilor că a fost agresată şi ameninţată de propriul unchi * anchetatorii spun că individul şi-a tuns nepoata cu foarfecele pentru oi, dar procesul penal a încetat, după ce victima și-a retras plângerea

Un recidivist în vârstă de 37 de ani, din satul Rediu, comuna Scânteia, a scăpat de pușcărie, după ce fusese acuzat că și-a sluțit propria nepoată.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au constatat încetat procesul penal în cadrul căruia Radu Corneliu Chiriac a fost acuzat de violență în familie și amenințare.
„Instanța încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Chiriac Radu Corneliu,ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată minoră, cu încuviinţarea Directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care exercită drepturile părinteşti faţă de persoana vătămată minoră”, au afirmat judecătorii ieșeni. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

CONTINUARE PE EVENIMENTUL DE IASI

Alte articole