15.6 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Sistem de supraveghere video la Spitalul CF Pașcani. Măsuri suplimentare pentru siguranța pacienților

Spitalul General CF din municipiul Pașcani are, de curând, sistem de supraveghere video atât în exterior, cât și în interior. Decizia a fost luată de conducerea unității medicale, din dorința de a oferi pacienților și aparținătorilor un grad mai mare de siguranță, atunci când pășesc pragul instituției.

22 de camere, 15 în interior și șapte în exterior, înregistrează continuu tot ce se întâmplă în curtea spitalului de pe strada Mihail Kogălniceanu, dar și pe holuri sau în zona de triaj.

Investiția, asigurată din bugetul spitalului este o continuare a măsurilor luate pentru siguranță pacientului. Managerul instituției, dr. Cătălina Roșcă, a precizat că din aceleași considerente a fost instalat un sistem de control acces și au fost achiziționate paturi medicale cu sistem de ridicare care au fost puse în saloane. La fiecare a fost montat și câte un buton de panică.

În timp ce Spitalul CF investește continuu pentru siguranța pacienților și calitatea actului medical, soarta unității este incertă, în contextul ordonanței de urgență, nr. 41, publicată în Monitorul Oficial 459 din 25 mai 2023, în care este reglementat transferul spitalelor ceferiste în subordinea „altor ministere și instituții cu rețea sanitară proprie”. TEXTUL OUG 41/2023 POATE FI CITIT AICI.

Primăria Pașcani nu este interesată să preia Spitalul General CF. Edilul, Marius Pintilie, a precizat într-o conferință de presă că preluarea unității sanitare nu avantajează municipalitatea, că vor trebui să își găsească calea singuri și le urează succes.

De precizat este faptul că Spitalul General CF are circa 130 de angajați, mai multe secții și un ambulatoriu în zona Vale pe strada Gării, unde sunt șase cabinete de specialitate.

Alte articole