14.1 C
Paşcani
luni, mai 6, 2024

Simularea bacalaureatului, proba de Română: “Subiect complex şi interesant”. Opinii ale profesorilor ieşeni de specialitate

Luni, 4 martie, s-a desfăşurat proba la Limba şi literatura română din cadrul simulării Examenului Naţional de Bacalaureat. Ultimul subiect, cel mai de temut pentru elevii de clasa a XII-a, a constat în prezentarea particularităţilor unui text poetic studiat care aparţine lui Lucian Blaga (profil real şi tehnologic) sau lui Ion Barbu (profil uman).

Unii profesori de limba română din Iaşi susţin că subiectul de la simulare a fost complex şi interesant, în timp ce alţii consideră că acesta nu stimulează gândirea elevilor şi plăcerea de a lucra pe text.

Lucian Blaga şi Ion Barbu pentru subiectul al III-lea

Primele două subiecte au fost la fel atât pentru elevii de la profilul real şi tehnologic, cât şi pentru cei de la profilul uman. Textul la prima vedere, pe baza căruia au fost formulate unele cerinţe, a fost „Metropole” de Liviu Rebreanu.

La prima parte a subiectului I, candidaţii au avut de indicat sensul din text al cuvântului „sforţări” şi al secvenţei „la fiece pas”, de răspuns la două cerinţe cu ajutorul unor secvenţe din text, de explicat de ce tejghelele librăriilor din Paris sunt amplasate până în mijlocul trotuarului şi de prezentat relaţia dintre jurnaliştii francezi şi scriitori, aşa cum reiese din textul dat.

La subiectul I, punctul B, tinerii au avut de redactat un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă presa contribuie sau nu la formarea gustului artistic al publicului. Aceştia trebuiau să se raporteze atât la informaţiile din fragmentul dat, cât şi la experienţa personală sau culturală.

Subiectul al II-lea le-a prezentat elevilor un fragment din „Domnişoara Nastasia” de George Mihail-Zamfirescu. Au avut de scris, în minumum 50 de cuvinte, rolul notaţiilor autorului.

Subiectul al III-lea a constat într-un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularităţile unui text poetic studiat. Elevii de la profilul real şi tehnologic au avut de ales un text scris de Lucian Blaga, iar cei de la profilul uman au trebuit să aleagă o poezie de-a lui Ion Barbu.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70