19.1 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

Simulare Evaluare Naţională 2024. Toate lucrările de la examen vor fi scanate digital, în premieră

Cui îi e frică de simulare. Profesorii par mai emoţionaţi decât cei 180.000 de elevi de clasa a opta, aşteptaţi la examen de săptămâna viitoare. Lucrările vor fi scanate digital şi cadrele didactice se tem că îşi vor prinde urechile în noua tehnologie sau că sistemul va pica.

Scanerele pentru simularile naţionale au sosit deja în şcolile din toata ţara, O dată cu ele, şi instructajul din partea Ministerului Educaţiei. Dupa ce termina examenul, fiecare elev trebuie sa duca la catedră lucrarea, acolo unde va fi scanată fiecare pagină. Tot acest proces dureaza cel mult cinci minute pentru fiecare copil. „Pe masură ce scanam paginile acesteia sunt salvate într-un folder o să se învete colegii sa poata fi aliniata corect lucrarea, sa fie data fiecare dintre pagini. Problema e ca exista caietul care are cel putin 10 pagini”, a declarat Daniela Voinea.

Pe grupurile dascălilor curg deja plângerile despre noua tehnologie

Pe grupurile dascălilor curg deja plângerile despre noua tehnologie. Dacă sistemul pică ori dă erori, copiii vor fi nevoiţi să stea la rând multe ore. „Mi se pare un proces greoi, la modul că este vorba totuşi de un aparat, care o dată face corect, o dată face incorect. De exemplu, eu când l-am folosit, butonul lui nu funcţiona şi a trebuit să folosesc mouse-ul în locul acelui buton. Mie mi-e frică, nu stiu cu scanerulul ala, o sa se blocheze, nu, o sa se logheze, nu o sa se logheze, vine codul, nu vine codul”, a declarat Claudia Chiru, învăţătoare.

Continuarea pe Observator 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70