15.2 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Sfârșit fulgerător pentru un pășcănean. A căzut din picioare în stradă

Sfârșit tragic pentru un pășcănean în vârstă de 67 de ani. Vineri dimineață, 15 martie, bărbatul a căzut pe trotuar, în zona vechilor semafoare. La fața locului, s-a deplasat de urgență un echipaj de ambulanță de la substația din municipiu.

Cadrele medicale l-au resuscitat pe bărbat la fața locului, iar apoi a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal.

Și acolo, medicii au încercat tot posibilul pentru a-l ține în viață pe pășcănean, însă din păcate, fără succes, fiind declarat decesul.

Astăzi, la Spitalul Municipal Pașcani a fost adus un pacient de 67 de ani, găsit în stop cardiorespirator în stradă, resuscitat la locul stopului timp de 45 de minute, iar la spital a fost adus în asistolie și a mai fost resuscitat și aici, în jur de o oră, dar, din păcate, nu a răspuns la manelele de resuscitare, motiv pentru care s-a declarat decesul.
Pacientul era din Pașcani și avea și comorbidități ca hipertensiune, diabet zahărat și un AVC, accident vascular cerebral ischemic” a precizat doctorul Gheorghe Carp, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgentă.

Alte articole