13.5 C
Paşcani
sâmbătă, mai 18, 2024

Sedinta Comisiei Locale de Fond Funciar a fost amanata. Se asteapta un raport devastator

Pascanenii care mai au inca probleme nerezolvate privind obtinerea titlurilor de proprietate pentru terenurile cuvenite sau detinute, mai au de asteptat. Sedinta Comisiei Locale de Fond Funciar in care urma sa fie prezentat un raport cu privire la modul de solutionare a cererilor, a fost reprogamata pentru data de 22 ianuarie. Primarul Marius Pintilie a solicitat functionarilor prezentarea tututor datelor solicitate despre cererile nesolutionate, procesele aflate pe rol si hotararile judecatoresti care nu au fost executate.

Ediul municipiului spune ca noua Comisie Locala de Fond Funciar va avea cate doua sedinte pe luna, de regula vinerea, pentru urgentarea solutionarii cererilor aflate in asteptare. Fosta comisie se intrunea de cate ori era nevoie, atunci cand erau dosare in analiza. Precizarile au fost facute in contextul in care la audiente presiunea cetatenilor cu astfel de probleme este tot mai mare.

Oamenii si-au pierdut rabdarea, dupa zeci de ani de asteptare, iar acum solicita ca noul primar sa se tina de promisiune . In campania electorala, Marius Pintilie le-a spus cetatenilor ca daca va castiga alegerile va emite toate titlurile de proprietate solicitate. In realitate Comisia Locala de Fond Funciar doar pregateste si analizeaza dosarele, iar titlurile de proprietate sunt emise de Comisia Judeteana de Fond Funciar.
Din 1991 si pana acum, in baza drepturilor prevazute de toate legile fondului funciar au fost inregistrate la Primaria Pascani peste 6700 de cereri de retrocedare si punere in posesie.
Timp de 30 de ani de zile, doar 4656 au fost rezolvate, iar peste 2000 inca nu au fost solutionate din care cateva sute cu hotarari judecatoresti definitive. De asmenea in asteptare, la Comisia Judeteana de Fond Funciar sunt aproape 50 de dosare. Din suprafata totala a municipiului Pascani de cca 7400 de hectare, 6420 au fost puse la dispozitia Comisiei Locale de Fond Funciar pentru a fi inapoiate fostilor proprietari sau mostenitorilor de drept. Deocamdata nu se stie cat teren mai este la dispozitia municipiului Pascani.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70