19.1 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Se fac înscrieri pentru festivalul „Rampa Teatrală”, organizat de Casa de Cultură Pașcani

Au început înscrierile pentru festivalul „Rampa Teatrală”, organizat de Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani. Instituția de cultură anunță faptul că până pe 20 octombrie trupele de teatru care vor să participe la concurs pot completa și depune fișa de înscriere.

Festivalul, coordonat de Aliona Gâtlan, va avea loc pe 28 octombrie, iar anul acesta ajunge la cea de-a VI-a ediție.

Vor fi două categorii pentru participanți, între 6-14 ani și 15-19 ani, iar pentru fiecare secțiune vor fi acordate premii pentru cele trei locuri fruntașe și pentru cel mai bun actor/actriță. De asemenea, va mai fi pus în joc și trofeul festivalului.

Juriul este format din specialiști în domeniu.

Mai multe detalii, precum și fișa de înscriere, puteți găsi pe pagina de Facebook a Casei de Cultură Pașcani.

Alte articole