15.6 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Se deblochează angajările în spitalele din Iași. Se vor scoate la concurs posturi în cele aflate în subordinea autorităților locale și județene

Se deblochează angajările din sistemul sanitar după doi ani în care acestea au fost blocate. În spitalele din Iași se numărau, în vara anului 2023, 600 de posturi care trebuiau ocupate. Între timp s-au adăugat mai multe din cauza pensionărilor, a deceselor și a personalului medical care a ales drumul străinătății.

Ultimele angajări în sistemul public au fost făcute în aprilie 2022, în sensul în care au fost titularizați cei angajați pe perioada pandemiei, pe bază de concurs de dosare. Ieri, după ce Guvernul a deblocat aproximativ 8.000 de posturi în sistemul medical și al asistenței sociale, la Iași vor fi organizate concursuri pentru spitalele aflate în subordinea primăriei sau a Consiliului Județean.

S-au luat în considerare solicitările care au fost trimise de la Iași anul trecut. Au existat solicitări atât din sistemul sanitar, cât și din cel al asistenței sociale. Cu siguranță, acestea angajări ar trebui să fie făcute cel puțin în spitalele care se află în subordinea autorităților locale, au fost mici excepții pentru spitalele care se află în subordinea Ministerului Sănătății, cum este, la Iași, Spitalul «Sf. Spiridon», Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni Grajduri, Institutul de Boli Cardiovasculare «Prof. Dr. George I.M. Georgescu», au fost câteva luni de zile derogare, perioadă în care unele spitale au reușit să mai angajeze. În vară se numărau 600 de posturi atât pentru medici, asistente și infirmieri. Cifra a crescut cu siguranță, având în vedere pensionările, plecările în străinătate și decesele”, subliniază Iulian Cozianu, președinte Sindicatului Sanitas Iași.

Continuarea pe BZI

Alte articole