13 C
Paşcani
miercuri, mai 1, 2024

Saloanele de la Secția Îngrijiri Paliative, modernizate de Pakmaya Pașcani

O nouă investiție în comunitate din partea societății Pakmaya din municipiul Pașcani. De curând, saloanele de la Secția Îngrijiri Paliative din cadrul Spitalului de Urgențe au fost modernizate prin sponsorizările oferite de firmă. În total, această investiție se ridică la peste 300.000 de lei, proiectele totale de sponsorizare pentru spital din partea Pakmaya depășesc pragul de un milion de lei.

Împărtășim bucuria unui nou proiect finalizat cu succes!

S-a încheiat o nouă serie de lucrări de renovare și modernizare a Secției Îngrijiri Paliative din Spitalul Municipal Pașcani. S-au renovat complet și dotat cu mobilier special încă 3 saloane și băile aferente. Ajungem astfel la un total de 6 saloane din această secție pe care le-am adus la standarde moderne.

Cu o investiție de peste 300.000 lei în acest proiect, am depășit deja pragul de 1.000.000 lei în proiecte de sponzorizare derulate la această unitate medicală.

De-a lungul anilor am intervenit în mai multe zone, cu scopul de a asigura necesarul bunei funcţionări a actului medical, în folosul cetăţenilor, prin modernizarea şi dotarea mai multor secţii ale spitalului – Pediatrie, Boli Infecțioase, Psihiatrie, Îngrijiri Paliative.

Unitatea medicală din Pașcani asigură asistență medicală preventivă, curativă și recuperatorie unui număr de peste 180.000 de oameni.

Prin proiectele de sponsorizare derulate an de an, Pakmaya România se implică activ în nevoile comunității locale” se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a societății din Pașcani.

Alte articole