14.1 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

Sala de sport modernă în comuna Vânători

Una dintre cele mai așteptate investiții din comuna Vânători va demara în această primăvară. Este vorba despre construirea unei săli de educație fizică școlară în satul Crivesti. Clădirea este prevăzută cu un teren pentru exerciții fizice, în special alergări.

Valoarea investiției se apropie de 1.8 milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate de Compania Națională de Investiții.

Lucrările vor fi realizate de asocierea de firme Prima Construct SRL- Refconsteel SRL și ar urmă să înceapă, dacă vremea de afară va permite, în următoarele două săptămâni.

Obiectivul va fi construit în apropierea școlii din satul Crivești, unitate de învățământ care a fost reabilitată și modernizată în totalitate.

Edilul localității, Constantin Lupu a precizat că lucrările ar putea fi finalizate chiar în toamna acestui an.

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70