7.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Românii vor pierde mai ușor dreptul la ajutor social dacă refuză să muncească

Cei care vor refuza un loc de muncă ori formarea profesională oferită prin agențiile teritoriale de ocupare a forței de muncă vor pierde imediat dreptul la ajutorul social, au decis deputații miercuri. Cei apți de muncă vor pierde dreptul și dacă se descoperă că ei sau alți membri ai familiei au obținut venituri din alte surse, iar refuzul de două ori al efectuării de muncă sezonieră în regim zilier va duce la aceeași consecință.

Dacă acum se ajunge la pierderea dreptului la ajutor social după trei refuzuri de a munci, deputații au acordat recent votul decisiv pentru pierderea acestui drept după ce beneficiarul refuză o singură dată un loc de muncă ori participarea la formare profesională. Modificarea va fi adusă prin Proiectul de Lege pentru modficarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, după ce documentul e aprobat prin decret de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial.

„Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social„, scrie în proiectul care a trecut miercuri de deputați, față de formularea actuală din Legea venitului minim garantat, unde se prevede refuzul repetat de trei ori.

Continuarea pe Avocatnet.ro

Alte articole