20.2 C
Paşcani
miercuri, mai 1, 2024

Revoltător! Morți îngropați fără acte și ajutor de înmormântare. Patriarhia Română, reacție dură

Un caz uluitor a fost relatat, în exclusivitate pentru evz.ro, de nepoata unei femei care a decedat și i s-a pus „ștampila” de suspect COVID-19.  Familia nu a putut beneficia de ajutor de înmormântare pentru că nu a intrat în posesia unor acte necesare înhumării. Și nu este singurul caz…

Mătușa Elena a murit de ciroză, în plină pandemie. La spital, cineva a scris că era suspectă de COVID-19, au povestit rudele, pentru evz.ro.

Așa că a fost „împachetată” într-un sac de plastic și trimisă acasă, pe cheltuiala familiei, evident. Rudele nu au intrat nici măcar în posesia unui document absolut necesar: certificatul constatator al decesului.

Cică să vină oamenii peste 30 de zile.

De aici, a început „bâlciul”. „Să stai cu mortul în casă o lună?”, s-au întrebat rudele.

Primăria nu poate elibera un certificat de deces fără un certificat constatator al decesului, pentru care trebuie să aștepte 30 de zile, așa cum li s-a spus de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, acolo unde și-a găsit sfârșitul biata femeie.

„Avea ciroză galopantă. În stare gravă. A fost internată de mai multe ori, ca să îi scoată lichidul. Ultima oară, au internat-o la infecțioși, pe motiv că nu mai aveau paturi, din cauza coronavirusului. A murit pe 12 aprilie, de Florii, dar pe act au scris că a murit pe 11 aprilie”, ne-a dezvăluit o nepoată a Elenei Ciurea, femeia de 68 de ani, decedată la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.

Continuarea pe EVZ

Alte articole