10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Recensământul populației și locuințelor: Autorecenzarea, ce dă dreptul la o zi liberă, mai e posibilă doar până la sfârșitul săptămânii. Ce etape trebuie parcurse

Etapa autorecenzării online din cadrul recensământului amânat pentru acest an a început în martie și se va încheia la sfârșitul acestei săptămâni. Recensământul ar fi trebuit să se desfășoare anul trecut, dar, din cauza pandemiei de coronavirus, a fost amânat pentru acest an. Astfel, toți salariații care se autorecenzează online pot cere de la angajator o zi liberă suplimentară, cu condiția să-i ducă acestuia dovada parcurgerii acestei etape. Iată care sunt principalele etape ale autorecenzării online.

După cum stabilește OUG nr. 19/2020, recensământul propriu-zis se desfășoară în acest an, din cauza pandemiei, în perioada februarie – iulie, în loc de iulie – noiembrie 2021, așa cum era stabilit inițial.

Recensământul a început în februarie, cu o etapă tehnică, cea de preluare a unor date din surse administrative şi popularea bazei de date a recensământului, iar din 14 martie a început etapa autorecenzării. Etapa autorecenzării se va încheia în data de 15 mai, adică duminică.

Ca o noutate, în acest an, cetățenii se pot autorecenza online, acest lucru dându-le dreptul de a cere o zi liberă de la angajator, fie el din mediul privat sau de stat.

Pentru autorecenzare trebuie parcurse două etape: preînregistrarea și autorecenzarea propriu-zisă. Concret, prima etapă, cea de preînregistrare, se poate parcurge accesând site-ul Institutului Național de Statistică (INS) și completând un formular în acest sens.

După completarea formularului de preînscriere, cei care parcurg această etapă vor primi un e-mail cu link-ul către chestionarul capului gospodăriei/ persoanei de referință și câte un link pentru fiecare locuință secundară declarată în acest formular.

În plus, se va primi câte un e-mail pentru fiecare membru al gospodăriei, pentru care NU s-a completat o adresă de e-mail proprie în acest formular. Ceilalți membri ai gospodăriei primesc câte un e-mail cu linkul către propriul chestionar.

Este de menționat aici că informațiile despre membrii gospodăriei și locuințe, care se înscriu în acest formular, se referă la situația din respectiva gospodărie existentă la începutul zilei de 1 decembrie 2021.

După validarea chestionarelor completate și transmise se va emite o dovadă de autorecenzare, care se poate accesa pe site-ul www.recensamantromania.ro, din secțiunea “Verificarea autorecenzării”. Dovada primită în această etapă va putea fi folosită apoi pentru a cere o zi liberă de la angajator.

Continuarea pe avocatnet.ro

Alte articole