20.2 C
Paşcani
miercuri, mai 1, 2024

Răsaduri de flori și arbuști oferite gratuit de Primărie, pentru înfrumusețarea spațiilor verzi

Pășcănenii care doresc să înfrumusețeze spațiul verde din fața blocului sau din fata caselor, pe domeniul public al municipiului, au posibilitatea și în acest an, de a solicita, gratuit, flori și arbuști de la Serviciul Administrare Sere și Spații Verzi din cadrul Primăriei. Cererile se depun până pe data de 30 martie a.c. la registratura instituției. Acestea trebuie să conțină datele de identificare ale solicitantului și un număr de telefon de contact. De asemenea, trebuie precizată suprafața aproximativă ce urmează a fi plantată. Anunțul a fost făcut de viceprimarul municipiului Pașcani, Cristian Rățoi, pe pagina sa de socializare: 

De pe data de 21.02.2022 și până pe 30.03.2022 la registratura Primăriei Municipiului Pașcani, se primesc cereri de la persoanele fizice, Asociații de proprietari sau de locatari, de pe raza municipiului, pentru a primi răsaduri de flori care să fie plantate pe domeniul public din fața caselor, blocurilor, etc. Cererile trebuie să conțină numele și prenumele solicitantului, adresa, suprafața aproximativă ce urmează a fi plantată și numărul de telefon pentru contactare. Așteptăm solicitările dumneavoastră

 

sursa foto Facebook Cristian Rățoi

Alte articole