16.3 C
Paşcani
sâmbătă, mai 11, 2024

Propunere: mai mulți asistenți medicali pentru școlile din Pașcani

Consilierii din opoziție din legislativul pășcănean au solicitat suplimentarea numărului de cadre medicale în unitățile de învățământ din Pașcani. Ei au cerut primarului ca în fiecare școală să fie câte un medic sau asistent medical pregătit să intervină atunci când este nevoie.

Discuțiile au avut loc în cadrul comisiilor reunite a ședinței extraordinare convocate pe 19 ianuarie, începând cu ora 9:30.

Edilul municipiului a propus spre aprobare un proiect prin care un asistent medical de medicină școlară de la Grădnița P.P. Nr. 2 să fie preluat ca salariat în cadrul Primăriei, sumele necesare urmând să fie decontate de la Ministerul Sănătății.

În același context, un alt consilier din opoziție, Liliana Perțu, a atras atenția că în momentul de față numărul de cadre medicale din școli este insuficient si ca in momentul de fata fiecare asistent deserveste 2-3 scoli.

Deocamdată nu a fost luată nici o decizie. Subiectul urmează să fie analizat după ce primarul a solicitat mai multe informații pe această temă. Conform precizărilor unui funcționar public, suplimentarea numărului cadrelor medicale școlare ar putea fi făcută abia în a doua jumătate a anului, din cauza unor restricții legislative, iar posturile ar trebui să fie bugetate.

 

 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70