27.6 C
Paşcani
miercuri, august 17, 2022

Proiectul Erasmus + „Formare europeană pentru tehnica viitorului”, derulat de Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani, a ajuns la final

- Advertisement -

Elevii și profesorii de la Colegiul Tehnic de Căi Ferate „Unirea”, Pașcani au avut parte în perioada 28 martie-15 aprilie, de un nou stagiu de formare, în cadrul programului Erasmus+.

Cea de-a doua mobilitate din cadrul proiectului „Formare europeană pentru tehnica viitorului”, s-a desfășurat în Torino, Italia și a avut drept grup țintă 14 elevi de clasa a XI-a, domeniul mecanică și 3 profesori de specialitate din același domeniu. Organizația parteneră a fost HumaCapiAct, cea care a asigurat un program variat care să răspundă nevoii de formare a participanților.

Prima săptămână, a presupus sub deviza, „Imaginăm, proiectăm și desenăm!”, întâlnirea într-o atmosferă caldă, deschisă dialogului, cu un arhitect care i-a provocat pe elevi să găsească soluții la câteva probleme actuale. Rezultatele s-au concretizat în două produse finale la care s-au gîndit participanții și pe care le-au proiectat cu ajutorul programului AutoCAD, ambele răspunzând nevoii de a avea un mediu mai puțin poluat, prin valorificarea resurselor regenerabile. Primul l-a reprezentat o mașină hibrid cu motor electric și motor termic cu hidrogen, având ca sursă de inspirație, un model marca Fiat, specific orașului în care s-a desfășurat mobilitatea, iar al doilea a constat într-un sistem de producere a energiei ce combină panourile fotovoltaice cu turbinele eoliene.

În următoarele două săptămâni de formare, activitățile elevilor s-au desfășurat la FabLab Pavone, instituție recunoscută atât pentru calitatea serviciilor în domeniul educației digitale, cât și pentru activitățile de voluntariat, menite a veni în sprijinul școlilor din țările subdezvoltate.Întrucât un proiect al instituției are drept obiective crearea și dotarea unui laborator IT dintr-o școală din Arusha, Tanzania, participanții, sub coordonarea tutorelui de practică, au creat diferite resurse digitale ce vor fi utile elevilor și profesorilor de acolo. În același timp, tinerii au realizat, utilizând echipamentele din dotare, câteva produse ce vor fi oferite celor care sprijină financiar această inițiativă.

Echipa de la Colegiul „Unirea” a fost completată în săptămâna 11-15 aprilie, prin  prezența a trei cadre didactice ale colegiului ce au participat la formare. Astfel, FabLab Pavone, a devenit pentru două zile, spațiul în care activitatea în echipă profesori-elevi, a stat sub semnul creativității, schimbului de experiențe, inovației și cooperării eficiente. Profesorii au beneficiat ulterior și de activități de tip Job Shadowing, în cadrul instituției Piazza dei Mestieri, un centru de formare torinez, bazat pe un model inovator de educație.

Experiențele Erasmus continuă la Colegiul „Unirea”…

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow