10.5 C
Paşcani
joi, mai 9, 2024

Proiectul care va permite șoferilor de mașini să conducă și motociclete a trecut de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a decis, miercuri, că prevederile proiectului de lege care permite șoferilor să conducă motociclete de până la 125 centimetri cubi (în anumite condiții) sunt constituționale. Măsura se va aplica în curând, după ce președintele o va promulga și după publicarea documentului în Monitorul Oficial.

Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României și a constatat că proiectul de lege pentru completarea Codului rutier este constituțional.

În consecință, posesorii permisului de conducere Categoria B, care au o vechime de cel puțin trei ani și minim 24 de ani, vor putea conduce scutere și motociclete de până la 125 centimetri cubi.

Decizia Curții vine după ce, în vară, președintele a respins legea, invocând vicii de formă și neclarități privind pregătirea șoferilor posesori de permis categoria B. Parlamentul a modificat legea conform cererii prezidențiale, dar șeful statului a refuzat din nou promulgarea, trimițând legea la Curtea Constituțională, sub motiv că modificările erau mai multe decât solicitase acesta în cererea de reexaminare.

Proiectul de lege ar urma să modifice Codul rutier astfel încât să permită posesorilor permiselor de conducere categoria B, care au cel puțin 24 de ani împliniți și o vechime a categoriei de cel puțin trei ani, să conducă motociclete de 125 cmc care au o putere maximă de 11kW (14.75 cai putere), cutie automată, dacă ”fac dovada, printr-o adeverință, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 15 ore în acest sens în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule”. 

Legea, adoptată inițial de Parlament în 13 iunie 2023, se afla la promulgare, dar Președinția a cerut reexaminarea actului normativ și reluarea parcursului legislativ. În cererea de reexaminare, Președintele României arăta că extinderea dreptului de a conduce autovehicule, care face obiectul legii în discuție, a fost făcută prin modificarea eronată a primului alineat al articolului 24 din Codul rutier, articol care reglementează procedura de eliberare a permiselor de conducere. Or, în opinia instituției prezidențiale, ar fi trebuit modificat alineatul următor, care reglementeză dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Continuarea pe avocatnet.ro

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70