11.3 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior intră luni, pentru vot, în plenului Senatului – for decizional

Proiectele legilor învăţământului preuniversitar şi superior, împreună cu rapoartele comisiei de specialitate, vor intra luni, pentru vot, în plenului Senatului, ca for decizional.

Comisia de învăţământ a Senatului a dat, sâmbătă, raport favorabil cu amendamente admise şi respinse proiectului legii învăţământului preuniversitar.

Reprezentanţii opoziţiei au votat împotrivă.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat că noile legi ale educaţiei reprezintă un moment istoric. „Suntem într-un moment istoric în care, după 12 ani, avem o nouă lege a educaţiei, a treia în perioada postdecembristă. Ştim cu toţii cât interes există, cât de schimbată a fost legea 1 – care a fost extrem de vizionară la vremea ei – şi cred că este momentul să respectăm cu toţii efortul depus de fiecare dintre noi şi să ne asumăm că acest consens numit cele două legi ale educaţiei va fi sprijinit în procesul de implementare şi pe mai departe”, a spus ministrul.

Proiectul legii învăţământului preuniversitar a fost dezbătut săptămâna trecută, între amendamentele adoptate de comisie fiind cel potrivit căruia depăşirea cu peste doi elevi a efectivului maxim de copii dintr-o grupă sau clasă se poate face cu aprobarea Ministerului Educaţiei.

Continuarea pe Agrepres

Alte articole