20.1 C
Paşcani
duminică, aprilie 28, 2024

Programul Junior Centenar. Câţi bani au copiii în cont la 18 ani, dacă părinţii depun cel puţin 100 de lei pe lună

Părinții mai au trei luni la dispoziţie să pună bani deoparte pentru copii şi să primească 600 de lei pe an primă din partea statului. Vorbim despre Programul Centenar Junior, care are, însă două condiţii. O sumă minimă care trebuie depusă anual, până la majoratul copilului, iar economiile nu pot fi retrase oricând. Chiar şi aşa, este o variantă mai bună decât depozitele bancare, spun economiştii.

Prin programul Junior Centenar, statul deschide fiecărui copil care nu a împlinit 18 ani un cont la Trezoreria Statului. Dacă părinţii, bunicii sau apropiaţii depun cel puţin 1.200 de lei anual, statul oferă o primă de 600 de lei pe an şi dobândă de 3%. Familia unui nou-născut care alimentează contul cu 1.200 de lei anual îi asigură copilului, la majorat, aproape 40.000 de lei, cu 11.000 de lei în plus faţă de cât au depus.

Ingrid Tîrziu, reporter Observator: „Există trei modalităţi de a depune bani în contul Junior Centenar: numerar, la caseriile trezoreriilor naţionale, prin mandat poştal sau online, prin virament bancar, menţionând la detalii numele lui CNP-ul copilului pentru care virăm banii.”

Continuarea pe Observator

Alte articole