13.7 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Programe de educație pentru viață și sănătate, inclusiv educație sexuală pentru copii, derulate în școli. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, potrivit Agerpres.

Actul normativ modifică şi completează Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în sensul stabilirii în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a oricăror instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei, a obligaţiei de a derula în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole