14.1 C
Paşcani
vineri, mai 3, 2024

Probleme cu despăgubirile pentru terenurile expropriate la baraj și autostrăzi

Dacă aveți terenuri în zonele care urmează să fie expropriate pentru lucrările la autostrăzi sau la barajul de la Lunca Pașcani, ar trebui să va informați temeinic și să solicitați insistent sprijinul administrației locale pentru a putea fi despăgubiți.

Spre exemplu, locuitorii din suburbia Lunca Pașcani care au terenuri în cuva barajului riscă să nu primească despăgubiri pe motiv că nu dețin titluri de proprietate. Terenul respectiv urmează să fie expropriat în perioada imediat următoare, conform unui anunț făcut de către primarul municipiului.

Edilul spune că suprafețele respective nu ar fi fost puse până acum la dispoziția comisiei de fond funciar așa încât să poată fi făcută documentația necesară și emise titluri de proprietate.

Primarul Pintilie a lăsat să se înțeleagă că de vină ar fi fostul primar, Dumitru Pantazi și că terenul ar fi fost folosit de societatea acestuia.

Întrebat de BIT TV, primarul Marius Pintilie nu a știut să spună a cui aparține terenul pe motiv că a aflat de această problema abia de câteva săptămâni.

Fostul edil, Dumitru Pantazi, susține că situația ar fi cu totul diferită. El a spus pentru BIT TV că terenul respectiv ar fi fost luat de statul român de la cetățeni și dat celor de la Hidroelectrica. Ulterior în urmă demersurilor făcute de fostul primar, Grigore Crăciunescu, terenul respectiv a fost pus la dispoziția proprietarilor de drept, a cetățenilor. În acest sens, sunt documente în primărie.

Pe baza acestora, comisia de fond funciar ar fi trebuit să emită deja titluri de proprietate, spune Pantazi.

În ceea ce privește cultivarea terenului, Pantazi spune că are încheiate contracte de arendă cu fiecare proprietar de teren în parte și că aceștia beneficiază de produse în schimbul lucrărilor agricole.

O altă problema cu multe semne de întrebare este în ceea ce privește exproprierea celor care au terenuri în zona autostrăzilor. Primarul, Marius Pintilie, a spus că în momentul de față exproprierile ar urmă să fie făcute doar pentru cei care au cărți funciare actualizate. O serie de tabele au fost deja publicate și sunt disponibile și la fișierul Primăriei și urmează să fie făcute publice tabelele cu exproprieri pentru tronsonul de autostrada Pașcani-Suceava.

 

În alte localități, primarii au tocmit liste cu proprietarii de terenuri care au titluri de proprietate dar nu au cărți funciare și le-au predat autorităților în vederea exproprierii și plății despăgubirilor. Întrebat de ce nu a făcut la fel și pentru cetățenii municipiului Pașcani, primarul Marius Pintilie a spus că nu și-a asumat responsabilitatea pentru cei care nu au cărți funciare deoarece nu s-ar cunoaște cu exactitate limitele de proprietate.

În aceste cazuri, primarul spune că despăgubirile pot fi făcute oricând în timp, dar după obținerea cărților funciare.

Menționăm că BIT TV a încercat să afle un punct de vedere pe această tema și de la Consiliul Județean și de la Prefectura Iași, dar până în prezent nu a obținut un răspuns. În presă ieșeană au apărut precizări conform cărora pentru obținerea despăgubirilor, cărțile funciare nu sunt obligatorii și că ar fi suficiente tabelele întocmite de primari.

 

 

Alte articole