15.2 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

Primaria s-a razgandit. Dosarele pentru centrale termice se primesc de astazi

Primaria Pascani s-a razgandit in legatura cu primirea dosarelor pentru ajutoarele pentru centrale termice. Daca in cursul zilei de joi, administratia locala, prin vocea purtatorului de cuvant a sustinut ca dosarele vor fi primite incepand de luni, 14 octombrie, astazi, pe pagina de facebook a fost postat un anunt din care reiese ca dosarele se primesc deja incepand de pe 11 octombrie. Conditiile au ramas aceleasi, stabilite in sedinta Consiliului Local, de la sfarsitul lunii trecute.

Conf documentului, ajutorul financiar va fi de 2500 lei pentru locuinţele cu o cameră, 3000 lei pentru cele cu două sau trei camere şi de 3500 lei pentru cele cu patru camere.
Pot primi aceşti bani familiile sau persoanele singure care figurau în sezonul trecut cu locuinţa branşată la sistemul centralizat de încălzire şi care s-au debranşat sau urmează să o facă, după data de 1 aprilie 2019, de când RAGCL nu a mai furnizat servicii. Banii vor fi acordaţi pentru centralele care urmează să fie cumpărate, nu si pentru cele care au fost deja achiziţionate. Beneficiarii trebuie să fie proprietari sau coproprietari ai locuinţei unde urmează să fie amplasată centrala.

De asemenea beneficiarii nu trebuie să aibă datorii la bugetul local iar venitul net lunar pentru fiecare membru de familie nu trebuie să depăşească 1263 lei lei, adică venitul minim net pe ţara stabilit conform legii. Ajutorul financiar se acordă o singură dată numai pentru locuinţa de domiciliu, reprezentantului familiei. În urma amendamentelor propuse de consilieri s-a renunţat la obligativitatea ca solicitaţii care au datorii la RAGCL să le achite sau măcar să prezinte un angajament de plată şi ca la blocul respectiv să fie instalaţia de gaze naturale, în stare de funcţionare.

Solicitaţii trebuie să depună o cerere tip, care se gaseste la Ghiseul Unic, însoţită de copiile şi originalele actelor de identitate ale membrilor familie, de proprietate a locuinţei unde urmează să fie pusă centrală termică, adeverinţa de la RAGCL din care să reiese că locuită era branşata la sistemul centralizat de încălzire până la 01 aprilie 2019, adeverinţele de venit şi Certificatul Fiscal că nu are datorii la bugetul local.

De asemenea ei trebuie să completeze şi un angajament prin care se obliga că în termen de 30 de zile să prezinte factura şi dovada achitării pentru achiziţionarea unei centrale termice iar în 180 de zile,Procesul Verbal de punere în funcţiune.

La dosar mai trebuie depusă şi factura proformă de achiziţionare a centralei precum şi contul în care urmează să fie virat ajutorul de la Primărie. Banii pot fi încasaţi direct de la casieria instituţiei.

În proiect se mai arată că Serviciul de Asistenta Sociala va face verificări privind modul de acordare şi folosire a acestor ajutoare financiare. Acolo unde se va constata că banii au fost folosiţi pentru altceva sau au fost obţinuţi în mod nejust, beneficiarii vor fi trimişi în judecată pentru recuperarea prejudiciilor. De asemenea sumele care nu pot fi justificate cu facturi urmează să fie restituite Primăriei.

 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70