10.2 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Primăria Pașcani, cercetată de Poliție și de Garda de Mediu pentru tăierea arborilor tuia de pe esplanadă

Lucrările de tăiere a arborilor de pe esplanada din zona vale a municipiului fac obiectul unor cercetări, în urma unor sesizări făcute de pășcăneni.

Mai exact, tăierea și scoaterea din rădăcini a arborilor ornamentali de tip tuia a fost reclamată în cursul zilei de ieri, 18 octombrie, prin apel unic la 112 de către consilierul local Mihai Dediu. El a reclamat că tăierea nu se  justificată și se poate face numai în urma unei autorizații eliberate de șeful Ocolului Silvic și numai după ce au fost inventariați și marcați, în prealabil, arborii care urmează să fie doborâți.

La fața locului a ajuns un echipaj de poliție, iar activitatea muncitorilor a fost întreruptă. Lucrările au fost reluate în cursul zilei de astăzi. În continuare, poliția județeană efectuează cercetări pentru a stabili dacă reclamațiile se justifică.

O sesizare în acest sens a fost făcută și la Garda de Mediu Iasi. Inspectorii au primit imagini video care surprind întreaga acțiune de tăiere a arborilor. Și în acest caz, situația este analizată, urmând să se stabilească dacă aceste lucrări de tăieri sunt autorizate.

Ultimii arbori de pe esplanadă au fost doborâți astăzi, tot fără a fi marcați, iar răspunsul șefului Ocolului Silvic, cât și al reprezentanților administrației locale este același. Ei susțin la unison legalitatea acestor acțiuni, explicând că pentru tăierea acestor tipuri de arbori ornamentali, nu se impune obținerea unui aviz și, desigur, nici marcarea lor.

Menționăm că, în conformitate cu articolul 107 din Codul Silvic tăierea, fără drept, de arbori din fondul forestier sau de pe alte terenuri, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică.

„Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se pedepsește…”, se arată în articol.

Reamintim că lucrările de amenajare a spațiilor vezi din oraș au început de săptămâna trecută, de miercuri și vor continua pentru următoarele două săptămâni.

Se vor planta bulbi de lalele, crizanteme, narcise, dar și copaci care să ofere umbră pe vreme de caniculă.

Alte articole