8 C
Paşcani
vineri, mai 17, 2024

Preţ fix la energie de la 1 ianuarie. Cât ar urma să plătească românii dacă Guvernul pune planul în aplicare

Liderii Europei stabilesc, joi seară, la Consiliul European de la Bruxelles, cât vom plăti electricitatea la iarnă. Klaus Iohannis, care participă şi el, spune că trebuie găsită urgent o soluţie, pentru că bugetul României nu poate subvenţiona la nesfârşit energia. Între timp, în ţară, PSD şi PNL negociază subvenţii pentru toţi românii, indiferent de cât consumă.

„Este clar că ceva trebuie făcut”, a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României. „Ne gândim şi la o variantă de … I-aş zice mai bine semireglementare”, a precizat premierul Nicolae Ciucă. Uşor de spus, greu de înţeles. Ca să ţină în frâu preţul electricităţii, coaliţia de guvernare se gândeşte să revină la piaţa pe care a încetat să o mai controleze acum doi ani. Social-democraţii au un plan, pe care vor să îl impună de la 1 ianuarie. Nu e clar dacă vor reuşi, dar iată cum sună propunerea.

Preţ fix la energie. Scenariu pentru 2023

„Toţi cei peste 8 milioane de clienţi casnici ar urma să plătească energia la preţ plafonat. Mai apare un prag: de 1 leu pe kWh pentru consum de peste 255 de kWh. El se va adăuga celor de acum: 68 de bani pentru un consum de 100 de kWh, 80 de bani pentru cei care consumă cel mult 255 de kWh. Noul prag este pregătit pentru cei 200.000 de clienţi care depăşesc limita maximă din acest moment. Acum, ei plătesc kilowattul la preţul pieţei”, arată Lucia Cujbă, reporter Observator.

Continuarea pe Observator 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70