Element de patrimoniu cultural imaterial, Mărţişorul a fost înscris de UNESCO, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii în urma candidaturii unui dosar multinaţional (România, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova).
Mărţişorul este un vechi obicei feminin, răspândit în toată România și în alte zone sud-est europene. Iniţial, şnurul împletit, un fir roşu şi unul alb, era oferit în familie şi în comunitate, dăruit în principal femeilor. Astăzi este dăruit de bunici, părinţi sau naşi copiilor pentru a fi sănătoşi, de flăcăi fetelor pentru a fi frumoase şi drăgăstoase, de bărbaţi femeilor, de copii mamelor, bunicilor, rudelor, de fete şi femei altor fete şi femei. De remarcat, că în unele zone din Moldova şi Transilvania este dăruit şi bărbaţilor.
Mărţişorul tradiţional este o amuletă alcătuită dintr-un bănuţ de argint, prin care trece şnurul ale cărui culori simbolizează: albul – puritatea începutului, roşul – atribut al vitalităţii (sănătate, frumuseţe sau iubire), dar şi victoria soarelui asupra frigului, care marchează renaşterea naturii. Se poartă la mâna stângă sau în piept, aproape întreaga lună, după care se leagă de ramura înmugurită a unui pom roditor. Dacă pomul nu rodeşte în acel an, e semn rău. De asemenea, mărţişorul poate fi purtat până la sosirea berzelor.
În credinţa populară, are o funcţie magică, protectoare într-un prag temporal important – primăvara şi o funcţie festivă, care marchează o dată importantă din calendarul popular, fiind supranumit Cap de primăvară. Mărţişorul se prindea în coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, în casă sau în grajd, în credinţa că poate asigurara sănătatea în anul vegetaţional şi agrar ce urma. Are o semnificaţie afectivă aparte, de împărtăşire a bucuriei începutului primăverii şi de comunicare a afecţiunii pentru persoanele cărora li se dăruiesc mărţişoare.
Povestea Dochiei și a Mărțișorului
Legenda spune că Mărțișorul era fiul Dochiei (Sfânta Evdochia, așa cum este în calendarul ortodox), prăznuită pe 1 martie. Dochia a fost un personaj real, o femeie frumoasă şi bogată, care şi-a trăit tinereţea în desfrâu. Spre bătrâneţe s-a pocăit, s-a botezat şi şi-a împărţit averea la săraci, apoi s-a retras la o mănăstire, unde a făcut multe minuni. Slujitorii cultului creştin i-au pus ziua de celebrare la începutul Anului agrar (1 martie) şi au făcut-o pe Dochia stăpână a naturii, lucru subliniat şi de numeroasele credinţe care instituie interdicţii severe în ziua ei, spre a evita capriciile vremii.
Dochia este stăpână peste primele zile de primăvară, zilele Babei, cum mai sunt cunoscute. Legenda spune că pe timpul când trăia, Dochia a plecat într-o zi cu o turmă de oi pe munte. Fiind foarte frig, a îmbrăcat nouă cojoace şi a pornit pe cărările pieptişe. Mergând ea cale lungă, de la 1 martie a început a se face vreme frumoasă şi neputând a-şi duce cojoacele, a început să le scoată, câte unul în fiecare zi. În ziua în care a dezbrăcat ultimul cojoc era un ger aşa de aspru că Dochia a îngheţat împreună cu toată turma.
Femeile din lumea satului îi prăznuiesc ziua de sărbătoare, fiind convinse că altfel vor atrage mânia Babei, care va întoarce frigul iernii. În această zi se fierbe bostan alb şi se dă de pomană de sufletul Dochiei. De ziua Dochiei este bine să torci, spune legenda. Se spune că în timp ce urca spre munte cu oile, Baba a tot tors până într-o zi când a găsit un bănuţ, pe care l-a legat de firul ieşit din caier. Aşa i-a tors Dochia firul lui Mărţişor, iar de atunci este obiceiul ca părinţii să le lege copiilor, de 1 martie, o monedă de aur ori argint la gât sau la mână. Bănuţul trebuie să fie agăţat de un şnur făcut din două fire răsucite, unul alb, altul roşu. Obiceiul s-a păstrat peste veacuri şi a trecut de la copii şi la oamenii în toată firea, care în fiecare an, în prima zi a primăverii, îşi dăruiesc mărţişoare. Se spune că mărţişoarele trebuie purtate până în Ziua Mucenicilor (9 martie), când se scot şi se leagă de ramura unui pom tânăr.
Dochia şi Mărţişorul dau şi primele semne ale vremii de primăvară. Se spune că dacă de ziua Babei va fi timp frumos, atunci primăvara şi vara vor avea zile frumoase, iar de nu, urâte şi posomorâte. Dacă în cele nouă zile ale Babei va ninge şi va fi frig, atunci primăvara va fi friguroasă şi furtunoasă. Potrivit oamenilor satului, Dochia ne arată şi cum vor fi recoltele: dacă plouă de Mărţişor, anul va fi bogat. Se spune în popor că de Mărţişor flăcăii trebuie să îşi aleagă o zi a Babei ca să afle cum le va fi nevasta – urâtă sau frumoasă, după cum ziua Babei va fi senină sau mohorâtă.
