15.2 C
Paşcani
sâmbătă, mai 4, 2024

PMP îi solicită lui Petre Daea, ministrul Agriculturii, să facă publice documentele transmise către Comisia Europeană pentru a obține fonduri pentru fermierii români! (P)

PMP, prin vocea vicepreşedintelui Petru Movilă, îi cere în mod public ministrului Agriculturii să prezinte toate documentele care au stat la baza alocării unor despăgubiri de doar 10 milioane de euro pentru atenuarea impactului intrării cerealelor ieftine din Ucraina pe piața internă. „Petre Daea să facă publice documentele cu care Ministerul Agriculturii s-a prezentat la Comisia Europeană. Care a fost fundamentarea? Care a fost situația prezentată? 10 milioane de Euro este o sumă infimă, în condițiile în care nevoile fermierilor români sunt de cel puțin 20 de ori mai mari. Este un lucru foarte grav ce s-a întâmplat, pentru că din punctul nostru de vedere vedem, încă o dată, cum Daea nu doar că își bate joc de români prin faptul că nu face nimic, dar constatăm că minciuna este la ordinea zilei. Consider că este un lucru extraordinar de important să vedem aceste documente, pentru că aceşti bani se distribuie justificat. Nu primim, prin bunăvoința unora sau altora, câte ceva, nişte firimituri”, a declarat vicepreşedintele PMP, Petru Movilă.
Liderul PMP subliniază că este nevoie de o mobilizare masivă din partea Guvernului PSD-PNL în sprijinul fermierilor români, respectiv din partea Ministerului Agriculturii, Ministerului de Interne, Ministerului Transporturilor, dar şi o monitorizare completă a ceea ce înseamnă transporturile de cereale care intră din Ucraina și tranzitează România. „Sunt foarte multe probleme pe care fermierii români le-au ridicat și la care încă nu au primit răspuns până la acest moment. De exemplu, trebuie să ştim dacă sunt monitorizate camioanele care intră pe teritoriul României ca să ajungă la destinație. Sunt foarte multe situații semnalate în care camioanele respective își vând marfa în România la prețuri mult mai mici comparativ cu prețurile de producție sau de vânzare ale fermierilor români. Transportatorii români, dacă intră pe drumurile naționale și au o greutate mai mare pe camioanele lor de transport, sunt sancționați. Cu cei ucraineni ce se întâmplă? Măcar dacă intră pe drumurile naționale, să ne respecte regulile”, a completat vicepreşedintele PMP.
PMP susţine demersul de astăzi al fermierilor şi consideră că este total justificat şi ar trebui să ducă la demiterea lui Petre Daea. Nu trebuie aşteptată rotativa, pentru că mai pierdem două luni până la momentul la care am putea avea un om care să aibă capacitatea de a purta un dialog normal cu reprezentanţii Comisiei Europene. Readucem aminte şi faptul că săptămâna trecută, preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac a cerut CE alocarea sumei de 100 milioane Euro pentru a-i sprijini cu adevărat pe fermierii români ce au muncit cinstit, iar astăzi sunt în pragul falimentului.

Petru Movila – președinte PMP Iași

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70