10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 26, 2024

Platformă pentru servicii electronice, la Primăria Pașcani. Sesizări, plăți, cereri și programări online

Primaria Pascani anunta o serie de facilitati pentru cetatenii municipiului. Au fost finalizate lucrarile de digitalizare a serviciilor aferente Registraturii. Mai exact, pascanenii pot rezolva anumite lucruri ce tineau de administratia locala, din confortul propriului camin, de pe drum sau un pauza de la serviciu. Se pot depune online sesizari sau cereri si, de asemenea, tot pe internet se pot face plati sau programari. 

Digitalizarea serviciilor administrative din cadrul Primăriei Municipiului Pașcani era necesară pentru a veni în sprijinul cetăţenilor. După introducerea serviciului pentru plata online a taxelor şi impozitelor prin intermediul platformei https://www.ghiseul.ro/, vă informăm că am finalizat digitalizarea serviciilor aferente Registraturii.

Platforma pentru Servicii electronice publice oferă acces facil la serviciile administrative ce ţin de solicitarea şi obţinerea unor documente sau înregistrarea unor sesizări. Venim astfel în sprijinul cetățenilor cu servicii publice online ușor de folosit, pentru a vă ajuta să economisiți timp, evitând drumul până la Primărie sau așteptatul la rând.
SERVICII DISPONIBILE:
✅ Posibilitatea de a face sesizări cu marcaj pe harta digitală a Municipiului Pascani;
✅Servicul de plăți online prin www.ghiseul.ro;
✅Programari online pentru:
– Depunere acte căsătorii;
– Depunere acte acte de identitate cetateni români cu domiciliul în Romania;
– Depunere acte acte de identitate cetateni români fara domiciliul în Romania.
✅ Facilitatea de a depune cereri către diferite compartimente;
✅ Opțiunea de a verifica stadiul în care se află documentele de interes și rezolvarea sesizărilor.
Fiecare contribuabil își poate crea contul personal al cetățeanului în cadrul platformei, pentru a comunica mult mai simplu și rapid cu Primăria. Toate solicitările și documentele depuse vor fi afișate în cont, pentru a putea avea o evidență clară a acțiunilor întreprinse și istoricul acestora.
Pentru suport tehnic în utilizarea platformei, puteți contacta direct administratorii.
Așadar vă invităm să vă creați cont pe platforma https://eportal.primariapascani.ro/, să depuneţi solicitările dumneavoastră pentru a conlucra în interesul comunității noastre” se arata intr-o postare pe pagina de Facebook a Primariei Pascani.

Alte articole