8.5 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 27, 2024

Piețele din Pașcani pline de oameni de Florii. Administrația locală a împărțit măști și declarații pe propria răspundere

Astăzi, șeful Administrației Piețelor a desfășurat o Campanie de informare și distribuire de măști și declarații în rândul cetățenilor care au venit în cele două piețe agroalimentare din Municipiul Pașcani. Astfel, au fost împărțite peste o sută de măști de protecție și declarații pe propria răspundere persoanelor venite la cumpărături.

Acțiunea s-a axat în special pe cetățenii vulnerabili ce nu purtau măști în incinta piețelor. De asemenea, au fost îndrumați și cum să completeze declarația. Totodată au primit și sfaturi privind respectarea distanței sociale, iar comercianților li s-au amintit regulile pe care trebuie să le respecte atunci când vând produse: să poarte mănuși, măști, iar marfa să fie acoperită cu o folie transparentă.

Zilnic în cele doua piețe, se dezinfectează cu soluții pe bază de clor, la intrările din cele două locații au fost montate dispozitive pentru dezinfectarea mânilor, iar în cele două hale de lactate au fost amplasate preșuri cu clor.

Conform Ordonaței Militare nr 8, Art.3 – (1) Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, strict pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol, cu obligația respectării măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

Sursa Facebook Primaria Pascani

Alte articole