18.5 C
Paşcani
vineri, mai 17, 2024

Pensiile care nu vor mai fi majorate în următorii ani, în raport cu inflaţia. Parlamentarii au fost de acord doar să nu le mai scadă

Legea pensiilor intră luni, după ora 16:00, la votul final în plenul Camerei Deputaţilor. Proiectul legii pensiilor a primit, luni, raport de adoptare cu mai multe amendamente în cadrul Comisiei pentru Muncă a Camerei Deputaţilor.

Un amendament important la Legea Pensiilor a fost adoptat azi în Comisia de Muncă. Pensiile care ar fi trebuit să scadă după noua formulă la recalculare vor rămâne asa cum sunt acum, adică nu scad. Dar, aceste pensii nu vor mai fi indexate cu inflația în anii următori. Indexarea acestor pensii cu inflaţia se va face practic doar în momentul în care ele vor fi ajunse din urmă prin noua formulă.

După raportul de adoptare al Comisiei de Muncă, proiectul legii pensiilor va intra în dezbatere şi va fi supus votului şi în plenul Camerei Deputaţilor. Şedinţa de plen începe după ora 16:00. Senatul a adoptat săptămâna trecută proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Continuarea pe Observator

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70