11.3 C
Paşcani
duminică, mai 5, 2024

Pelerinaj de Florii sâmbătă la Pașcani

Și în acest an va avea loc pelerinajul de Florii din municipiul Pașcani. Evenimentul va fi organizat sâmbătă, 8 aprilie, cu o zi înainte de marea sărbătoare a intrării Domnului în Ierusalim. 

Preoții din Protopopiatul Pașcani și credincioșii sunt așteptați în fata Casei de Cultura Mihail Sadoveanu, de unde de la ora 14:00 va începe procesiunea religioasa. 

În sunet de toaca și cântând pricesne, participanții se vor îndrepta spre Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din centrul orașului. 

Apoi, va avea loc și un program cultural religios susținut de elevii școlilor din municipiu, anunță parintele protopop, Gheorghe Muraru. 

Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.
În aceasta zi sunt sărbătorite și persoanele care poarta nume de flori, precum, Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa și multe altele. 

După aceasta mare sărbătoare, în care este și dezlegare la peste, urmează Săptămână Mare, denumita și Săptămână Patimilor. 

În lăcașurile de cult au loc deniile. Marea sărbătoare a Învierii Domnului va fi duminica, 16 aprilie. 

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70