19.1 C
Paşcani
joi, mai 2, 2024

Pedeapsa unui bărbat care i-a tras șuturi în abdomen soției, ucigându-și fiul nenăscut

Judecătorii ieşeni au decis ieri să îl condamne la 14 ani de închisoare cu executare pe un bărbat din Stolniceni Prăjescu care a fost găsit vinovat de tentativă la omor calificat. Nechita Sfecliş şi-a bătut cu sălbăticie soţia însărcinată. Din cauza loviturilor puternice, femeia a fost grav rănită, însă a supravieţuit, în timp ce fătul, ce avea opt luni, nu a mai putut fi salvat.

„Pe data de 07.11.2019, în jurul orei 18, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, inculpatul, în vârstă de 37 ani, a iniţiat un atac asupra soţiei sale, însărcinată în luna a VIII-a, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii peste faţă, cap şi peste corp, precum şi cel puţin şase lovituri cu picioarele în abdomen, ceea ce i-a cauzat nenumărate leziuni – echimoze, tumefacţii, plăgi – la nivelul feţei şi capului, membrelor superioare, abdomenului, coapselor, gambei şi genunchilor, fractură de piramidă nazală, luxaţie de cot stâng, dar a şi declanşat naşterea fătului mort, din cauza hemoperitoneului, consecinţă a plăgii hepatice, toate acestea fiind leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie persoanei vătămate“, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care l-au trimis în judecată pe individ.

CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

Alte articole